Stiri KYOKUSHIN

Stagiul national al Federatiei Romane de Karate Kyokushin

Peste 130 de sportivi ai Federatiei Romane de Karate Kyokushin s-au antrenat la finele saptamanii trecute la Suncuius, sub indrumarea maestrilor internationali Juan Carlos Escalera, 6 dan, directorul comitetului tehnic al Organizatiei Europene de Kyokushin si Valeri Dimitrov, 3 dan, campion mondial al categoriei grele si multiplu campion european.
Timp de patru zile, cei doi au sustinut cate trei antrenamente pe zi, cu tematici incepand de la pregatirea fizica, tehnica si ajungand in final la lupta.
In cadrul stagiului, prof. Alexandru Chirila a sustinut de asemenea un curs de teoria antrenamentului cu exemplificari de noi metode destinate dezvoltarii calitatilor generale si specifice in artele martiale.
La finalul cantonamentului, aproape 80 de participanti au participat la examenul de grad. Examinarea, care a durat aproape patru ore a fost una foarte tehnica si dura.
Intre cei care au reusit la gradele superioare s-a regasit si Lucian Anca de la Arad si Marius Ilas de la Oradea, la 3 dan, Lucian Herlo de la Deva la 2 dan si Ionut Ciornei de la Sibiu, Madalina Cupsa, Ervin Simon de la Tg. Mures la centura neagra cu un dan .
La finalul evenimentului, Anca Wallmen, presedinta FRKK ne-a declarat: “A fost unul dintre cele mai reusite cantonamente ale federatiei noastre. Aceasta s-a datorat nu doar participarii masive de sportive romani, ci si invitatilor nostri care au reusit sa isi transmita cunostintele intr-o maniera foarte interactiva si placuta.”

Clipul saptamanii