Interviu: Helio Gracie

Interviu cu Helio Gracie, fondatorul Gracie Jiu Jitsu

Interviul cu Gastao Gracie, cel mai batran membru al legendarei familii Gracie a fost realizat in 1977, in Sao Paolo, Brazilia. Materialul de mai jos contine insa in cea mai mare parte o conversatie cu Helio Gracie, fondatorul Jiu-Jitsului brazilian. „Helio era liderul in perioada respectiva, era pregatit pentru orice, pana la lupta pe care a sustinut-o impotriva lui Kimura. A luptat prima runda de 10 min. in care Kimura nu l-a putut invinge. In al treilea minut al celei de a doua runde Kimura a reusit sa execute un procedeu de luxare a bratului, iar Carlos a aruncat prosopul. Dupa lupta, Kimura a declarat ca nu a crezut niciodata ca in lume exista un luptator de un asemenea nivel tehnic. Era insa devreme, iar el (Kimura) era pe atunci numarul 1 in lume.” Gastao Gracie


Reporter: Cine este creatorul jiu-jitsului brazilian?
Helio: Creatorul Jiu-Jitsului brazilian? Din cate stiu, eu sunt creatorul Jiu-Jitsului brazilian. Ia mai lasati-ma cu intrebarile astea. Unii oameni afirma faptul ca Carlos Gracie a introdus Jiu-Jitsu in Brazilia insa nu acesta este adevarul. Jiu-Jitsu a fost adus in Brazilia de catre Maeta Koma un japonez care in calatoria sa prin lume s-a oprit in Para, stabilindu-se acolo ca ca lider al unei colonii japoneze de emigranti. Acesta a stabilit o relatie cu tatal meu care avea influenta printre politicieni. Fratele meu, Carlos, facea parte dintr-un grup de studenti pe care japonezii ii initiau in Jiu-Jitsu. Cu alte cuvinte fratele meu era un student al lui Maeta Koma. Pe masura ce timpul trecea tatal meu, dupa moartea bunicului, a venit in Rio de Janeiro. Carlos l-a insotit deoarece nu avea inca nici o meserie. Prietenilor sai insa, Carlos le spunea ca Jiu-Jitsu este o arta martiala foarte eficienta cu ajutorul careia se putea face una, alta... Carlos s-a imprietenit cu un grup de angajati ai Bancii Braziliei si a inceput sa predea cursuri de Jiu-Jitsu. A incercat sa participe la cateva confruntari deoarece se raspandise vorba ca stia sa lupte. A si luptat impotriva catorva adversari. Una dintre confruntari a fost impotriva unui adversar foarte puternic de culoare care insa nu stia nimic din punct de vedere tehnic, iar Carlos nu a reusit sa-l invinga. Carlos nu era un concurent (luptator) in adevaratul sens al cuvantului, era mai mult un tehnician care cunostea cateva procedee si tehnici. Jiu-Jitsul pe care el il stia nu a fost indeajuns ca sa-l poata infrange pe luptatorul de culoare. Dupa aceea, a avut o alta lupta cu Manuel Hofino DeSantos. Inca o data nu a reusit sa castige; lupta s-a incheiat la egalitate. In acest timp deja incepusem sa practic Jiu-Jitsu; la fel si fratele meu Jorge. Acesta a decis sa-l impiedice pe Carlos sa mai participe la confruntari, pentru ca Jiu-Jitsul pe care il stapanea era depasit, nu era actual. Eu nu stiam foarte multe, iar ei nu prea m-au invatat. Obisnuiam sa stau si sa il privesc pe Carlos in timp ce preda. Aveam in acea vreme probleme legate de ameteli si am ajuns sa renunt la scoala pentru ca lesinam in fiecare zi. Era o confuzie foarte mare, insa am reusit sa-mi conving mama sa-mi dea voie sa renunt la studii. Apoi din lipsa de ocupatie ma uitam la fratele meu in timpul antrenamentelor. Nu eram deosebit de motivat pentru a preda la antrenamente si nu ma gandeam ca Jiu-Jitsu va deveni ceea ce este in prezent. Astfel, dupa un an, un an si jumatate am devenit un mic papagal. Stiam totul pe dinafara; nu numai intrebarile, ci si raspunsurile, sfaturile pe care le dadea etc. De fapt, trebuie sa va spun, Carlos a fost ca un al doilea tata pentru mine deoarece tatal meu se despartise de mama si a plecat la Sao Paolo, iar eu la 13 ani m-am mutat la Carlos. De la 13 pana la 16 ani il priveam in timpul antrenamentelor si am invatat tehnicile de Jiu-Jitsu, explicatiile pe care le dadea etc. Nu am fost insa niciodata prea entuziasmat de miscarile respective deoarce lucrurile pe care le vedeam nu erau foarte importante pentru mine. Am memorat insa totul. Intr-o zi Carlos a intarziat la un antrenament si un student si-a facut aparitia. Era directorul Bancii Braziliei. Atunci eu am zis: “ Dl. Mario, Carlos nu este aici. Ati dori sa va predau eu cursul si sa trecem prin programul de antrenament?”. Atunci el a raspuns: “Bineinteles, hai sa mergem sa ne miscam”. Cand Carlos a ajuns, dl. Mario a spus: “ Am facut deja antrenament asa ca nu trebuie sa-ti ceri scuze. De acum inainte, daca nu te superi, voi face antrenamentele cu Helio”. Carlos nu era el prea muncitor. De fapt chiar i-a placut ideea pentru ca astfel ramanea cu mai putini studenti pe care trebuie sa-i invete. Astfel am inceput sa predau pentru dl. Mario, iar Carlos a inceput sa-mi incredinteze pe rand elevii sai pana cand intr-un tarziu, nu a mai predat deloc. Eu aveam insa o problema, de fapt aveam mai mult decat o problema. In primul rand, stiam totul pe dinafara. Stiam tehnicile si cum sa le explic, insa nu ma simteam confortabil cand executam procedeele pentru ca nu ma puteam adapta la felul in care Carlos aplica tehnicile. Astfel, am inceput sa adaptez Jiu-Jitsul pentru persoana mea, creand un stil care era diferit, ba chiar foarte diferit. Am inceput sa-l modific si am creat un stil de Jiu-Jitsu doar pentru mine. Acest stil de Jiu-Jitsu a inceput sa-mi aduca o eficienta sporita. Intr-o zi a aparut la dojo o persoana foarte puternica din punct de vedere fizic. Eu eram inca tanar, aproximativ 16 ani, iar Carlos m-a pus sa fac sparring cu el. Am incercat sa-l proiectez, insa el era foarte greu, aproximativ 100 de kg si am cazut, iar el ma strangula din spate. Eram deasupra lui, intors cu fata in sus si el ma strangula. Incepusem sa-mi schimb culoare insa el si-a incrucisat piciorele pentru a avea mai multa forta si am reusit sa-i aplic un procedeu de luxare a piciorului ceea ce l-a determinat sa abandoneze. Carlos a fost foarte impresionat de victoria mea, si dupa o vreme mi-a aranjat o alta lupta impotriva unui boxer. Asa mi-am inceput cariera de luptator. Carlos s-a casatorit mai apoi cu o femeie mai tanara care a devenit mama lui Carlson si Hobson pe care i-am invatat si crescut alaturi de ceilalti din generatia lor. In aceasta perioada Carlos nu mai purta nici macar gi-ul, exceptand momentele cand ma prezenta in public. Devenise impresarul, managerul meu. In acea perioada eu continuam sa-mi perfectionez tehnicile care in prezent sunt cele care domina lumea luptelor. Fiul meu Rorion, cu ajutorul luptelor din Ultimate Fighting Championship din S.U.A., a promovat stilul nostru de lupta generand o publicitate nemaipomenita, astfel ca in prezent toata lumea doreste sa invete Jiu-Jitsu. Acum toti brazilieni cunoscatori de Jiu-Jitsu vor sa se mute in S.U.A. pentru a “dormi” in patul asternut de Rorion.

Reporter: Cum a fost lupta impotriva lui Kimura?
Helio: Carlos era impresarul meu, si stia faptul ca nu imi place sa abandonez in lupta. Mi-a spus: “Iti voi da voie sa lupti impotriva lui Kimura doar daca promiti ca vei abandona daca reuseste sa-ti aplice un procedeu curat”. Eu am fost de acord ca in situatia in care mi-ar fi aplicat un procedeu „curat” sa abandonez lupta, desi stia ca nu imi placea ideea de a abandona. In timpul luptei, in cea de a doua runda, Kimura a reusit sa ma fixeze din lateral. Era foarte puternic, si luptasem deja o runda si jumatate, iar el a reusit sa se pozitioneze in lateral, aproape in spatele meu si si-a incrucisat ambele picioare in jurul taliei mele. Imi aplica un procedeu de strangulare in timp ce eu ma blocam cu o mana, agatandu-i mana cu care ma strangula. Cu picioarele insa imi strangea coastele si datorita presiunii pe care o aplica nu puteam sa respir. Voiam sa respir insa plamanii mei nu aveau loc sa se dilate si simteam ca am sa lesin din aceasta cauza. In acelasi timp mi-am adus aminte de promisiunea facuta si mi-am zis ca in situatia asta nu este vorba de un procedeu „curat”, de o tehnica buna, asa ca nu voi abandona. Daca ar fi fost o tehnica buna, ca de exemplu o strangulare sau o luxare, as fi abandonat, insa nu era. Am decis sa nu abandonez si apoi am lesinat. Kimura a folosit multa forta in stansoarea aplicata cu picioarele si deja incepea sa oboseasca, iar in cele din urma a fost nevoit sa ma elibereze din acea stransoare. Cand m-a eliberat plamanii mei au inhalat aer, am reusit sa respir si mi-am recapatat cunostinta. In acest moment el era deja asezat deasupra mea si ma felicita spunandu-mi ca sunt bun. Eu nu i-am raspuns si am continuat sa ma apar in timp ce el ma ataca, lupta continuand in acest fel. Mai tarziu a reusit sa-mi aplice o tehnica de luxare a bratului, aceeasi pe care incercase sa mi-o aplice de vreo 10-15 ori in timpul luptei insa am reusit partial sa ma eliberez. Incepusem deja sa obosesc, iar Carlos ingrijorat de faptul ca nu voi abandona in urma acestei tehnici a aruncat prosopul. La acea vreme am decis sa nu abandonez deoarece nu am considerat ca mi-ar fi aplicat o tehnica „curata”, si mi-ar fi fost rusine sa afirm ca am abandonat datorita unei presiuni la nivelul taliei. Cand am luptat impotriva lui Kimura, presa locala se impotrivea acestei confruntari deoarece Kimura il invinsese deja pe numarul 2 mondial. Am vrut insa sa-mi dau seama de nivelul Jiu-Jitsului japonez. Nu am luptat pentru a culege laurii victoriei deoarece stiam ca nu am cum sa-l inving pe Kimura. Aveam atunci 42 de ani si nu aveam conditia fizica necesara unei astfel de lupte, insa am dorit sa incerc acest stil de Jiu-Jitsu pe care Kimura il practica, avand in vedere ca era cel mai bun in Japonia. La sfarsitul luptei am fost convins de faptul ca japonezii erau incepatori in comparatie cu Jiu-Jitsul practicat de mine.

Reporter: De ce este diferit Jiu-Jitsu brazilian?
Helio: Acest stil de Jiu-Jitsu pe care il practic imi da posibilitatea sa afirm faptul ca oricine il practica in felul in care eu sau fii mei il practicam nu poate fi invins decat din intamplare. Daca maine ar avea loc o lupta impotriva lui Mike Tyson sau Holyfield, cine practica jiu-jitsul in acest fel, din o suta de confruntari ar putea pierde una sau doua castigand insa 98 sau 99 din restul confruntarilor. Eu l-am provocat pe Joe Louis. Sa presupune ca reuseste sa-mi aplice o lovitura ceea ce m-ar proiecta la o distanta de 5 metri. Insa certitudinea ca nu m-ar putea lovi m-a indemnat sa-l provoc, insa el nu a acceptat provocarea. In acest fel, pentru a ne invinge, sau trebuie sa stapanesti stilul de jiu-jitsu pe care eu l-am adaptat realitatii sau sa speri intr-o intamplare. Nu prea e posibil ca Federatia Mondiala de Box sa permita vreodata o astfel de lupta. Nu este vorba de faptul ca un boxer de talie mondiala nu ar lupta. Pentru a ajunge in elita boxului necesita sacrificii, curaj si eficienta, deci motivul nu ar fi teama pentru o satfel de lupta. Datorita popularitatii extraordinare a luptelor „fara reguli” daca boxul va partcipa cu luptatori intr-o astfel de competitie si acestia ar pierde, prestigiul si popularitatea sa ar scadea cu pana la 80%. Datorita faptului ca boxul este o sursa imensa de venituri nu prea e posibil sa se permita asfel de confruntari. Acesta poate fi si motivul pentru care in S.U.A. are loc o campanie uriasa impotriva competitiilor si confruntarilor intr-un astfel de sistem „fara reguli”. Interesul general pentru acest gen de competitii este atat de mare incat unora le e teama ca prestigiul unor asfel de intreceri l-ar putea depasi pe cel al boxului, ca si sport. Eu inca predau cursuri de jiu-jitsu, si nu oricine ma poate obliga sa abandonez intr-o lupta (schiteaza un zambet); sa stiti ca le dau multora bataie de cap. Jiu-Jitsul pe care l-am dezvoltat nu a fost proiectat ca un sport, sau pentru competitii. Eu nu am participat niciodata la o competitie, am fost un plangaret, o persoana firava de vreo 64 de kilograme si nu am avut niciodata calitatile fizice necesare pentru a dezvolta un sport in scopuri competitionale. Orice participant la o competitie este un atlet din punct de vedere fizic, eu nu fac parte din acesata categorie. Cu toate acestea eu am infiintat Federatia de Jiu-Jitsu pentru ca Jiu-Jitsul sa aiba o forma oficiala, sa le permita unor practicanti sa participe la competitii si sa-mi omologhez in mod oficial stilul. Stilul meu de jiu-jitsu, cu toate acestea, este o arta martiala destinata autoapararii, destinata luptelor reale („de strada”) si a fost proiectat pentru protectia individuala a celor batrani, a celor slabi, a copiilor, a doamnelor si domnisoarelor in scopul de a nu fi dominati si agresati fizic de anumiti golani pentru ca ei nu calitatile fizice necesare pentru a se apara si a le tine piept la fel cum nici eu nu le-am avut niciodata. Pentru aceasta am dezvoltat un stil de jiu-jitsu care sa se concentreze asupra eficientei privita din punctul de vedere al unui necesar minim de calitati fizice si a unui efect maxim in sfera protectiei individuale, a autoapararii. Brazila este centrul mondial al campionilor de jiu-jitsu, majoritatea luptatorilor buni de jiu-jitsu fiind brazilieni. Pe langa fii mei care sunt mai buni decat toti ceilalti, mai exista o multime de luptatori buni aici in Brazilia care, cu jiu-jitsul pe care il practica, pot calatori oriunde in lume si pot invinge pe oricine. Majoritatea insa s-au indrepatat spre Statele Unite si au pierdut in intrecerile de gen UFC pentru ca jiu-jitsul pe care il practica este cel competitional, sportul jiu-jitsu si nu cel destinat luptelor reale „de strada”. De aceea fii mei sunt singuri care cunosc acest stil de Jiu-Jitsu destinat unei lupte reale „de strada”. Acest stil combina aspectul tehnic al sportului jiu-jitsu cu aspectul pragmatic destinat unei lupte reale.

Reporter: Care este caracteristica principala a luptatorului de Jiu-Jitsu?
Helio: In prezent, aici in Brazilia, toata lumea practica Jiu-Jitsu dupa anumite reguli si restrictii legate de timp. Cum pot oare eu sa lupt cu un adversar mult mai puternic decat mine pe o perioada de 5-10 minute, daca eu sunt slab si el este puternic? Eu trebuie sa astept ca adversarul meu sa oboseasca pentru a-l putea invinge. Cine oare este un luptator mai bun? Eu care il pot determina sa abandoneze lupta in jumatate de ora; sau el care castiga la puncte in 5 minute doar pentru ca o anumita persoana care cronometreaza sau o alta cu un pix afirma ca el a punctat de mai multe ori? Invingatorul este cel care castiga in lupta reala, ceea ce este exact ceea ce noi practicam. Din aceasta cauza luptele practicate de noi nu au limita de timp pentru ca luptam impotriva unor adversari mult mai grei. Acestia insa vor obosi pentru ca nu au cunostintele tehnice necesare iar noi asteptam indeajuns pentru a-i invinge. Eu de obicei obisnuiesc sa afirm faptul ca nu am invins pe nimeni in lupta ci ei sunt cei care au pierdut singuri. Am trei fii care sunt campioni mondiali: Rickson, Royce si Royler, iar din punct de vedere tehnic in Jiu-Jitsu nu exista nici o persoana in lume care sa-i poata invinge. Practic, eu am crescut alaturi de Carlos pentru ca la 13 ani m-am mutat la el si datorita lui am evoluat foarte mult din punct de vedere moral si spiritual. Era un indrumator nemaipomenit deoarece era un persoana cu capul pe umeri. Nu prea era el ambitios si muncitor, dar oricum era un ganditor o persoana care se implica mult din punct de vedere spiritual reusind sa se desprinda de aspectul material al lumii si al lucrurilor. Apoi, eu am preluat conducerea intregii familii iar banii pe care el ii avea i-am distribuit familiei. Beneficiam de increderea sa totala, si aveam grija de toate cate depaseau sfera sa spirituala de activitate pentru ca el se deconectase de toate persoanele si de toate aspectele materiale ale vietii. Carlos era o persoana foarte curajoasa, desi era mai mult un filozof.

Reporter: Ce ne puteti spune despre activitatea dumneavoastra de luptator?
Helio: Nu prea imi amintesc cate confruntari am avut, eu as zice ca aproximativ 15. Daca ai numara confruntarile la fel cum fac toti restul, inclusiv Rickson care afirma ca are aproximativ 400 de confruntari, as putea spune ca am un milion pentru ca in ultimii 60 de ani am predat Jiu-Jitsu la aproximativ 20-30 de practicanti zilnic. Daca ai inmulti astfel numarul de confruntari ar fi mai mare de un milion. Rickson de exemplu a luptat de doua ori in Brazilia, iar restul luptelor sale au avut loc in Japonia. Nu stiu daca au fost 3, 4, sau 5, iar diferenta pana la 400 sunt confruntari de tip turneu, confruntari cu amatori asemenea unui joc de copii pe care eu nu le iau in considerare. Multi practicanti „mor de foame” in Brazilia, iar Royce si Rorion le-au deschis calea spre S.U.A. unde pentru toata lumea salariul minim este in jurul a 1000$-2000$, in timp ce aici este de aproximativ 100$. Toti carora le este greu se indreapta spre S.U.A., aceasta migratie fiind naturala, pentru ca, dupa cum bine stiti, brazilieni sunt foarte sireti si vor intotdeauna sa profite de toate. Astfel de orice se vor putea agata, au sa se agate. Rorion cu ajutorul turneului UFC si a victoriilor lui Royce, iar acum ale lui Rickson au facut o reclama imensa stilului nostru de Jiu-Jitsu. Eu folosesc tot timpul termenul de „stilul nostru” pentru ca ceea ce eu am invatat de la Carlos Gracie era varianta japoneza, iar pentru mine aceasta nu prezinta importanta, si nu o iau in considerare. Am folosit-o doar ca un suport, ca un principiu calauzitor. Jiu-Jitsul care a revolutionat lumea artelor martiale este Jiu-Jitsul pe care eu si fii mei il practicam, iar Rorion conduce cea mai mare Academie de Gracie Jiu-jitsu in S.U.A. Acesta este stilul de jiu-jitsu care imi place, pe care il doresc si pe care l-am creat. Astfel toti doresc sa mearga in S.U.A. si sa deschida o scoala, si din cauza dorintei intregii lumi de a invata Jiu-Jitsu ceea ce se intampla este faptul ca oricine reuseste sa ajunga acolo si atarna un insemn pe care scrie Jiu-Jitsu deasupra usii va genera o mare curiozitate. Cu totii vor incerca sa invete chiar daca stilul de jiu-jitsu nu este eficient, ei il vor testa. Vor testa toate tipurile de Jiu-Jitsu pentru ca vor sa ajunga la nivelul la care noi suntem. (zambind) Si, multumesc Domnului, nu vor ajunge niciodata la acest nivel.

Reporter: Ce parere aveti despre situatia Jiu-Jitsu-lui la ora actuala in lume?
Helio: In prezent, toata lumea comercializeaza centuri rosii, albastre, tot felul de grade si certificate. Nu l-ati vazut pe fiul lui Carlson (zambete largi) acordand un certificat de instructor oricarei persoane care cumpara 4 sau 5 din casetele sale; ce altceva mai vreti. Exista o inselaciune mai mare decat asta? Si el este un Gracie, fiul lui Carlson Gracie. Cetatenii americani care doresc sa invete, necunoscatori fiind, sunt entuziasmati de ceea ce a facut Rorion cu Jiu-Jitsul in S.U.A. si cumpara aceste casete crezand ca vor invata din ele. Printre altele ei ne fac un serviciu noua, pentru ca predau Jiu-Jitsul in mod gresit, iar persoanele care invata in acest fel nu vor ajunge niciodata la nivelul nostru. Daca privesti din acest punct de vedere, e bine. Acest gen de impostura insa, nu il aprob. L-am ales deja pe Rorion ca reprezentant al meu in toate domeniile, nu doar pentru ca este cel mai mare dintre fii mei, ci pentru ca este dedicat Jiu-Jitsului pentru ceea ce reprezinta Jiu-Jitsul. Este o persoana cu picioarele pe pamant, desi uneori este considerat radical. Eu sunt si mai radical decat el. De fapt, eu il consider foarte tolerant pentru ca face unele lucruri pe care eu nu le-as face. Oricum, el este singurul care imi urmeaza principiile in felul in care eu imi doresc sa o faca, si asta ma multumeste. Astfel l-am numit singura persoana care poate sa ateste instructori atat timp cat voi trai si dupa. Oamenilor cumsecade, copiilor, femeilor si tuturor persoanelor slabe care vor sa invete autoapararea sau artele martiale le vom transmite tot ceea ce stim. Ii vom invata tot ceea ce stim in 50 de cursuri. Tot ceea ce trebuie sa faca este sa platesca pretul si sa se dedice antrenamentului. Sa nu-i incurcam pe acesti practicanti cu cei care doresc sa devina instructori, deoarece proprii mei fi care inca de la trei ani practicau Jiu-Jitsu si-au obtinut certificatele de instructori abia dupa ce si-au exersat calitatile de predare a Jiu-Jitsului timp de 10 ani. In prezent o persoana ramane la Academia Gracie timp de 5-6 luni, pana la 1 an, iar apoi pleaca si se considera un instructor de Jiu-Jitsu. Asa ceva nu e posibil. Pentru mine cunostiintele dobandite de o astfel de persoana nu constau in invatarea tehnicilor si procedeelor, ci in perceperea si acceptarea filozofiei care se afla in spatele tehnicilor. Din pacate, in Brazila este foarte greu sa gasesti o persoana care sa posede calitatile morale pe care eu le astept pentru a deveni instructor la Academia Gracie. Asta este problema. In Brazilia, Jiu-Jitsu a fost invatat doar prin mine deoarece Carlos Gracie nu si-a imbracat niciodata gi-ul pentru a preda, nici macar fiilor lui. Cand acestia s-au nascut eu deja predam Jiu-Jitsu in locul sau, si mai bine decat el, astfel ca nici unul din fii sai nu a invatat de la el. Asa se prezinta lucrurile. A stii Jiu-Jitsu este un lucru, in timp ce a fi in stare sa-l transmiti mai departe este un lucru total diferit. Mi-as fi dorit ca fii lui Carlos sa-mi accepte modul radical de abordare si sa fie de acord cu metoda mea de studiu solicitanta, exagerata si cinstita. Din comoditate, sau alte motive, odata cu trecerea timpului ei s-au indepartat si si-au deschis propriile lor dojo-uri in care predau in felul lor. Daca nu au putut tine pasul cu mine, cu deprinderile mele de munca sau cu modul meu de gandire, imaginati-va restul practicantilor. Royce a afirmat odata ca cea mai buna din familie este fiica mea cea mai mica deoarece putea obtine orice de la mine in timp ce ceilalti nu reuseau. Orice instructor de Jiu-Jitsu care nu are un certficat eliberat de mine nu este un instructor de Gracie Jiu-jitsu, pentru ca ei nu predau tehnicile standard de autoaparare deaoarece nu le cunosc sau considera ca e prea mult de munca. Cei din S.U.A. ar trebui sa continue cu Rorion si academia sa, deoarece nu vor mai gasi nicaieri ceea ce pot invata acolo. Eu datorez totul Jiu-Jitsului; eram un copil firav, temperamental, fricos si complexat. Nu suportam nici macar sa se uite cineva la mine pe strada. Imi doream sa fiu curajos, si credeam ca pentru a fi curajos nu ar trebui sa-mi fie frica sa lupt. Ceea ce de fapt s-a intamplat, este ca dupa ce am invatat Jiu-Jitsu am incetat sa ma mai bat, am invatat sa am incredere in mine si am devenit un copil mai tolerant. Aparent sunt o persoana toleranta deoarece autocontrolul pe care Jiu-Jitsul mi l-a insuflat este atat de puternic incat in prezent unii ma catalogheaza drept „sfant”. Cand oamenii incep sa ma laude foarte mult, de obicei le spun ca sunt cea mai rea persoana pe care au intalnit-o, ca sunt asemena diavolului si am toate calitatile negative pe care si le pot imagina insa datorita Jiu-Jitsului si a increderii pe care a cladit-o in mine cred ca ar fi nedrept din parte mea chiar numai sa-mi ridic vocea la cineva. Datorita sentimentului de siguranta pe care il am consider nedrept sa profit de pe urma acestui lucru. Jiu-jitsu m-a schimbat din punct de vedere moral si emotional in atat de multe feluri incat recunostinta mea fata de Jiu-Jitsu este imensa. De aceea sunt un fanatic al Jiu-Jitsului si imi iubesc elevii pentru ca atunci cand predau ma implinesc prin intermediul lor, imi doresc sa devina asemenea mie din punct de vedere fizic si moral. Uneori puteti vedea persoane care se considera curajoase, luptand si invingandu-i pe altii. Pentru mine insa un om care lupta tot timpul e un las, ii este frica si este nesigur; de aceea se lupta. O persoana linistita, increzatoare, cu sau fara Jiu-Jitsu, cu sau fara putere atunci cand are incredere in sine din punct de vedere moral isi domina adversarii cu puterea morala, nu cu forta fizica. Forta fizica este un atu pentru o persoana neevoluata din punct de vedere moral si spiritual, persoana care se va increde prea mult si se va baza pe aceasta. Pentru o astfel de persoana Jiu-Jitsu reprezinta un mod de a se echilibra. Daca in prezent lumea ma considera o persoana simpatica, calma, prietenoasa si cu bun simt, datorez acest fapt Jiu-Jitsului.

Clipul saptamanii